Salt la trenajor

Iata si o poza facuta la trenajor, care de fapt nu se vede fiind undeva in dreapta. Fotografia este relativ recenta; in 1983/84 incepuse in unitate testarea unor tinute de camuflaj care erau purtate peste uniforme si aveau in interior o folie de plastic de mureai de cald in ele dupa numai cativa pasi.

Saltul la trenajor era primul pas catre saltul din avion insa era un test in sine. Trenajorul e ca un fuselaj de avion suspendat la vreo opt metri inaltime si in care ajungi urcand niste scari abrupte. Odata ajuns in interior te indrepti catre o usa laterala care imita usa avionului din care vei sari. Acolo iti pui harnasamentul de parasuta si te asezi pe marginea usii. Poti simula saltul lateral din avion (ca militarul din imagine) sau saltul la trapa.

Pentru saltul la trapa, te pozitionezi cu talpile cizmelor de salt pe jumatate iesite in exterior. Lipesti genunchii, isi rigidizezi corpul si, la semnul ofiterului aflat la sol, iti dai incet drumul in fata pana ce corpul tau ajunge la orizontala, moment in care iti desprinzi talpile de trenajor si cazi in pozitie orizontala. Harnasamentul este atasat prin chingi la un sistem de greutati care te incetineste brusc si te opreste la circa jumatate de metru de sol. Toata chestia e facuta sa simuleze saltul din avion si socul mecanic simtit la deschiderea parasutei. Testul propriu-zis consta in a-ti depasi teama de a-ti da drumul sa cazi in gol cu fata in jos de la inaltimea aceea, mai ales ca nu simti parasuta in spate (pentru ca nu o ai), ceea ce iti creeaza o senzatie de nesiguranta.

Imi amintesc ca am fost primul din compania mea care am sarit la trenajor. Am inceput direct cu simularea saltului la trapa si nici unul dintre noi nu a ezitat. Eram in al noulea cer si vroiam imediat sa urc inapoi sa sar din nou, ca un copil care vrea sa se dea din nou pe tobogan. M-a racorit insa vocea comandantului de companie care mi-a dat un calificativ "satisfacator" pentru ca nu tinusem genunchii perfect lipiti in timp ce ma apropiam vertiginos de pamant.

Vizita

In povestirea ce urmeaza, orice asemanare cu personaje din lumea reala este cu totul intamplatoare. ;)

"Era o zi de sfarsit de saptamana in una din primele luni din 1984. Viata in unitate se desfasura linistit, cativa militari din companie erau plecati in permisie. Era soare iar vantul de-abia adia, asa ca tentatia de a petrece ziua intins pe iarba in baza de parasutare la sol, in afara razei de actiune a OSR-ului si a SSC-ului, era mare.

Amicul V(iorel R). urma sa ajunga cu trenul in Buzau in drum spre Iasi. Era curios sa vada cum arata unitatea 'de dincolo de Crang', mai ales ca intentiona sa se ofere voluntar pentru a face armata la parasutisti in anul urmator. Impreuna cu o cunostinta comuna, R(adu C)., l-am asteptat pe V. la intrarea in unitate, unde am stat un timp de vorba pe o banca. Peste cateva minute am facut cativa pasi pe alei, spre companie. Era curios sa vada si baza de parasutare la sol dar, din pacate, asta nu era posibil pentru un civil.

Apoi ne-a venit o idee: si daca ar fi sa imbrace timp de cateva minute o uniforma? Zis si facut! Colegii din companie erau amuzati de idee. Cineva i-a imprumutat uniforma, bilgherii, bereta si centura, si am plecat, toti trei, prin unitate. Am urcat pe langa sala de pliaj, apoi am mers pe langa baza de parasutare la sol, i-am aratat poligonul, de la distanta a vazut biutele, apoi am coborat pe langa sala de mese si platou si am trecut pe langa oficiul OSR-ului indreptandu-ne catre corpul de garda in vederea incheierii vizitei, mai ales ca se apropia ora la care V. avea trenul de legatura.

Ghinion! In timp ce mergeam pe aleea din fata, spre corpul de garda, am dat nas in nas cu OSR-ul. Nu-mi amintesc numele lui dar era un capitan despre care circula zvonul ca 'de mult astepta ocazia sa descarce pistolul intr-un TR-ist'. Venea din fata si, vazandu-ne pe noi trei, a strigat de la distanta 'Culcat!'. Ne-am executat, dar imediat a urmat ordinul sa ne taram spre el iar V. era la prima lui actiune de acest gen in uniforma militara. OSR-ului i s-a parut ceva suspect dar fara sa-si dea seama ce anume, asa ca ne-a expediat pe toti trei la arestul regimentului. Evident, de la arest era cam greu de plecat, mai ales ca erau de garda baieti de la trupa si nu erau prea dispusi la concesii, cu OSR-ul din ziua aceea. Eu si R. m stat cu nervii intinsi la maximum timp de vreo 15 minute, gandidu-ne la ce se va intampla cand se va descoperi ca am introdus un civil in unitate, ca a imbracat o uniforma si ca l-am dus in zone interzise publicului. Regula cu care fuseseram invatati de comandantii nostri de pluton si de companie era una simpla: 'Faceti orice vreti dar sa nu avem probleme din cauza voastra!'

Apoi a dat norocul peste noi: cineva de la bucatarie a cerul OSR-ului ajutor pentru curatatul cartofilor iar el a trimis un militar sa ne scoata de la arest si sa ne duca acolo. Cu ocazia asta ne-am recuperat si centurile, care ne fusesera retinute la intrarea in arest. La doua minute dupa ce am ajuns la bucatarie ne-am strecurat afara, am alergat peste platou si pana in companie, V. si-a schimbat hainele, si-a ras mustata (motivul pentru care a facut aceasta va deveni clar mai jos), l-am scos pe poarta unitatii si dus a fost! Apoi, eu si R. ne-am intors la bucatarie. Cateva minute mai tarziu apare si OSR-ul, sa vada care mai e situatia. Surprins ca ne vede numai pe noi doi, vrea sa stie unde este 'al treilea'. Noi zicem ca nu stim cine e, ca nu-l cunoastem, ca e probabil de la trupa din unitatea vecina. Atat i-a trebuit! Am petrecut restul dupa-amiezii, pana aproape de masa de seara, in pozitie de drepti in fata oficiului OSR-ului, de unde el iesea din cand in cand si urla la noi: Cine e al treilea? Unde este, unde a plecat? Sa mi-l aduceti aici imediat! Am avut noroc (din nou!) de un detaliu: pe timpul cat se aflase in unitate V. avusese mustata, ceea ce in armata e un lucru rar si, ca atare, fusese remarcat; in plus, la militarii TR (ca noi), comandantul de batalion daduse ordin cu doua zile inainte ca toata lumea sa-si rada mustata si ordinul fusese executat. Asadar, am folosit argumentul asta cu succes ca sa-l convingem, intr-un tarziu, pe OSR ca 'al treilea' nu era TR-ist.

SSC-ul nostru stia adevarul dar nu a spus nimic, probabil pentru ca si-a dat seama ca, daca s-ar fi aflat, ar fi intrat si el la apa pentru ca nu s-a impotrivit si nu a raportat la timp situatia. Cei cativa colegi din companie care il vazusera pe V. stiau doar ca un prieten 'a incercat o uniforma' pe hol; in plus, unii ne ajutasera, asa ca au tacut si ei. Si astfel a fost inchis subiectul.

Trebuie precizat ca intamplarile de genul asta aveau loc intr-un context particular. Eram formati si incurajati sa ne asumam riscuri. Exista o cultura a 'bastanilor', a parasutistilor militari, in care cine nu era in stare sa atinga obiective riscante era considerat un 'coclit' si nu merita sa aiba statutul de personal navigant. Circulau in unitate legende despre cum generalul Bastan le daduse 'misiuni imposibile' militarilor sai iar acestia, in masura in care le executasera fara probleme, fusesera apreciati. De exemplu, o astfel de legenda era aceea a soldatului care primise misiunea sa aduca covorul de la intrarea in primaria orasului Buzau pentru a obtine permisie de Anul Nou. In contextul asta, ceea ce ar putea pare acum un risc inutil facea parte atunci dintre lucrurile pe care eram motivati sa le facem. Acestea fiind spuse, nu inseamna ca ne-am gandit foarte mult la riscuri inainte sa facem ce am facut in ziua aceea.

V. nu a revenit in anul urmator ca militar TR in trupele de parasutisti. In schimb, mai tarziu a obtinut o 'Green Card' prin Loteria Vizelor americana si s-a inrolat in U.S. Army, unde a lucrat cativa ani pe mai multe continente, iar acum are dubla cetatenie."

Acul de KAP-3 si carabiniera de la scurta de iarna