Regrete? nu... Ci doar un strop de nostalgie pentru niște vremuri când am avut norocul rar întâlnit să trăim departe de impostori, trișori și tipi „abili”, printre oameni de bună-credință.
„Deși lipsită de regrete, amărăciunea lăsată de împlinirea unui vis în inima celui care s-a bucurat de el”, scria Paul Valéry...
Cu riscul mai mult decât sigur de-a trece drept un romantic întârziat sau un întârziat mintal, și împotriva tuturor snobismelor la modă, totdeauna îl voi prefera pe centurionul gata de luptă romanului decăzut în desfrâu, și tuturor filozofiilor -- triada bărbătească a celților: „Să-i cinstești pe zei; să nu faci nimic josnic; să-ți exersezi curajul”.
* * *
Impresii din România anului 2006, la 22 de ani dupa Buzău și după o lungă absență —
multe lucruri frumoase, terase, magazine, oamenii cu estetică în imbrăcăminte și siluetă (!! :), străzile mai ascunse unde vezi mizeria cruntă veche de cel puțin douăzeci de ani, tineret care nu ezită să cheltuiască banii parinților pe lucruri mai scumpe decât în occident doar de dragul modei, părinți care pompează bani în stilul de viață al copiilor, o pătură subțire de oameni cu bani, mașini și vile, pizza cu crustă subțire, bere tuborg în sticle de 500 ml, pensionari disperați că nu vor avea ce mânca mâine, regretele colegilor de generație care își închipuie că au ratat ocazia vieții lor cu ani în urmă, mulțumirea colegilor de generație care au știut să se „integreze” cu ajutorul parinților/fraților/unchilor/cumetrilor și acum conduc un volkswagen/renault/peugeot și plătesc cu card la restaurant, toată lumea are studii universitare, telefonul mobil cu camera web în cap de listă de priorități a multora, medicina cu acces imediat dacă ai bani sau la paștele cailor daca nu ai însă, oricum, de eficacitate îndoielnică, politicieni care se sfâșie în ziare și la tv pentru putere lăsând oamenii cu ochii în ceață, „ne integrăm în europa, fir-ar să fie”, străzi care iți rup roțile la masină dacă nu conduci cu maxim 10 km/h, conducători auto care sunt dispuși să te omoare numai să câștige două secunde la un viraj periculos, benzina care costă de două ori mai mult decât peste ocean, o bucata de 100 km de autostradă aproape goală pe care încă se circulă cu 180 km/h fără frica poliției rutiere, fete care vorbesc cu „prietenii” lor în italiană, lumini, reclame, ecrane plate, fustițe, tocuri, blonde, blonde, blonde, baruri cât încape, pline de studenți aparent la orice oră din noapte când sunt deschise, muzica românească excelentă, mașini ultimul model pentru ale căror șoferi este o chestiune de viață și de moarte să ajungă la următorul semafor înaintea celorlalți, taxiuri galben-portocalii care se contopesc la intersecții cu tramvaiele și pietonii, pietoni care își fac cruce că au scapat și de data asta cu viață la traversatul străzii, praf, muzică „colorată”, trenul intercity care ar fi de fapt un light rail transit urban din vest dacă nu ar avea camera aia de fumat de la mijlocul vagonului pe care scrie „toaletă”, turiști francezi care fac poze cu ziduri de clădiri crapate, filmele lui sergiu nicolaescu în dvd pe raft alături de filme străine subtitrate în românește/turcește/maghiară/sârbă/rusește, cleopatra stratan în „si-di” audio la chioșcuri și la difuzoare pe stradă, aeroportul otopeni unde oboseala mai cedează un pic la gândul că pleci spre casă însă rămâi cu inima grea că i-ai lasat, din nou, pe cei care te-au așteptat și i-ai așteptat atât de mult timp.... întrebarea rămasă fără răspuns dacă lumea aceea mai este sau nu și lumea ta....
uitasem marea, pe care am văzut-o doar la mamaia, timp de vreo jumătate de oră într-o zi ploioasă, părăsită acum de turiști, cu plaja uitată la ultima curățenie generală, dar cu același parfum de pe vremuri, amestecând în aer gustul sării cu vise din vremuri antice care-l faceau, candva, pe un coleg de armată să zâmbească în timp ce o chema noaptea în somn „thalassa... thalassa...”, cazinoul din constanța, mausoleu parcă ieșit din syberia lui sokal, restaurantul safari, oferind deocamdată clienților numai terasa acoperită de ploaie... dorul....
